Cât a ajuns să coste un PUI de țară în piețele din București. Crescătorii au fost nevoiți să crească prețurile

Cât a ajuns să coste un PUI de țară în piețele din București. Crescătorii au fost nevoiți să crească prețurile
Sursa foto: Envato Elements
Publicat: 27/05/2023, 17:44

Prețurile alimentelor au tot crescut în ultima perioadă, iar românii care vor să mănânce sănătos, cât mai natural, sunt cei mai loviți de această situație.

Prețul kilogramului de carne de pui de țară a crescut chiar mai mult decât cel al cărnii de pui de fermă, deși nici aceasta din urmă nu mai este deloc ieftină.

Crescătorii de păsări pun scumpirile pe seama creșterii prețurilor furajelor.

De ce a crescut prețul cărnii de pui

Creșterea păsărilor în gospodării nu este deloc o îndeletnicire ieftină, astfel că țăranii sunt nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a crește puii pe care îi scot la vânzare.

Astfel, anul acesta, prețul cărnii de pui de țară este cu până la 10 lei mai mare față de anul trecut.

Astfel, pentru un pui de două kilograme şi jumătate, la Iaşi spre exemplu, în piaţă, un om va scoate din buzunar în jur de 60 de lei. Însă, de la producător, direct din poartă, vorbim despre 20 de lei kilogramul. Preţul este diferit, desigur, în funcţie de fiecare zonă a ţării, potrivit Observator.

Pentru găină sau cocoş, preţul este şi mai mare, iar pentru cea de curcan, oamenii trebuie să plătească chiar şi 40 de lei pe kilogram. Chiar dacă tarifele pot fi piperate, oamenii spun că preferă să dea mai mulţi bani şi să mănânce o carne de calitate, mai sănătoasă şi mult mai gustoasă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Cod portocaliu de vreme severă în jumătate de ţară. ANM anunţă vijelii, grindină şi ploi...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
Cresc pensiile și salariile după alegeri. Cine sunt românii care vor beneficia de sute de...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Belarus şi Rusia vor efectua noi exerciţii militare cu arme nucleare
Bărbații CASTRAȚI trăiesc mai mult, spune o cercetătoare
A murit un nume uriaș. Am pierdut o legendă. Drum lin spre stele!
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a...
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Neuronii „prezic” viitorul chiar în timp ce noi dormim
×